Premierul promite că reorganizarea aparatului central va fi finalizată până în iunie. Reforma bugetară va continua, a subliniat el, amintind că fiecare minister are propria organigramă și propriile priorități.
Până în iunie termin reorganizarea sistemului bugetar și așa voi face. Sunt foarte multe locuri vacante, voi merge pe cei 25 la sută, așa cum am spus.
În privința impozitării progresive a veniturilor, lucrurile sunt în dezbatere în Coaliție, a afirmat Ciolacu. Eu înțeleg că nu vrem impozitare progresivă, dar trebuie să existe un echilibru, a afirmat premierul.
“Am avut întâlnirea cu polițiștii și militarii. Înainte, această categorie avea anumite beneficii față de civili. În 30 de ani de democrație au început și civilii să aibă aceleași drepturi ca militarii.
Trebuie să înțelegem că e o categorie aparte”, a spus Marcel Ciolacu.